Cu fiecare volum publicat, poezia Gelei Enea devine tot mai autentică. Autoarea îşi scrutează trăirile cu o luciditate transpusă printr-un limbaj eficient, fără alunecări discursive inutile, fără metaforism avântat. După Silueta unei melancolii de marţi (Editura Brumar, 2018) şi Eu sunt Lilith (Editura Neuma, 2019), în care îşi plăsmuieşte o identitate poetică din aproape în aproape, cu trimiteri livreşti şi cu o reţea intertextuală bine construită, poeta publică subt titlul Sună-mă cu taxă inversă o serie de texte confesiv-biografice prin care-şi proiectează noi traiecte şi scenarii de (auto)cunoaştere. Trebuie spus că o trăsătură a poeziei sale este limbajul actual, conectat la practicile contemporane, care ne definesc sensibilitatea şi gustul.

Patru dintre texte se numesc poem identitar, sugerând miza scrisului său, îndreptat spre interior, spre trecut şi, deopotrivă, spre prezentul din care vizualizează cum „cusăturile pielii plesnesc la fiecare/ îmbrăcat/ dezbrăcat/ de ani”, iar „cuvintele/ precum bumerangul/ se întorc de unde au plecat”. Tot sub acest impuls, al recunoaşterii identităţii, se roagă pentru un destin decent, ferit de slăbiciunile bătrâneţii şi ale apropierii morţii: „Doamne tu trebuie să mă iei la timp/ bunicului i-au plecat minţile înainte să plece el/ au luat-o în faţă au încercat drumul/ tata a fluierat toată viaţa printr-un gât de sticlă/ până s-au întors sunetele în gâtul lui/ borţoase şi pline de fapte// mie să nu-mi faci una ca asta// am simţit că Lui îi era milă/ am văzut chiar mila lui prinprejurul casei noastre/ un iepure mic/ păştea trifoiul bunicului şi bea din budana tatălui meu// poate ce spun nu înseamnă nimic/ sunt display-ul unor halucinaţii/ opriţi-mă până când iepurelui/ nu-i plezneşte fierea/ nu se umflă trifoiul în el/ şi budana nu sună a gol”. Sunt secvenţe care emoţionează evitând patetismul alimentat de înduioşarea de sine şi formele de pastişă romantică în care eşuează mulţi dintre autenticiştii de azi. Asta se datorează capacităţii de a aduce totul în prezentul scriiturii pentru a retrăi şi a nu uita vectorii şi liniile de forţă ale memoriei. Nu are voluptatea amintirii, ci resimte necesitatea ei, pentru a-şi păstra sensurile.

Hotărârea cu care răscoleşte în sine vine dintr-o dispoziţie critică pe care şi-o controlează bine, reuşind să se sustragă la timp din elanurile judecăţilor de valoare, cultivând o moralitate subiectivă şi comprehensivă, de care numai poezia este în stare. Pe acest fond ajunge să conştientizeze distanţele necesare autocunoaşterii. Primele două segmente din III. distanţe relevă asta în plan personal: „Mă întâlnesc cu mama pe watsapp/ ne spunem lucruri simple/ ea/ cât a mai pus deoparte/ eu/ cine-a mai murit la noi pe stradă/ omit cu bună ştiinţă să-i povestesc/ despre/ canalele youtube super tari/ sau despre/ striperii cei adevăraţi/ care-ţi bagă fericirea-n vene// nu-i spun că uneori am halucinaţii/ ca să trec prin canionul nopţilor/ spăl frica într-o apă în două/ în multe/ dimineaţa/ simt că cineva a săpat în mine ca într-o ocnă/ după sarea uscată pe buzele asemenea unei/ dantele cu sclipici”. În V. distanţe, itinerariul autocunoaşterii este filtrat de experienţa pandemiei şi se deschide spre exterior: „izolaţi în case/ oamenii citiseră/ mutaseră mobile/ aspiraseră/ nu mai exista praf nici măcar într-o firidă a minţii// după implozia cu viruşi […]// vulcanul segregării a devenit calm/ maşina/ de tuns orgolii/ uniformizase căile de acces/ în urma călătoriilor lui Gulliver prin el însuşi/ singur gulliver mai rămăsese să înfiinţeze fabrici de încălţăminte/ rezistentă la mersul pe jos/ s-au deschis muzee tematice/ despre/ falimentul trecutului/ la întrebarea ce-aţi făcut în ultimii treizeci şi… de ani/ în pană de inspiraţie/ toată lumea a răspuns în cor/ am făcut dragoste”. Poeta dă dovadă de puterea de a duce până la capăt o idee poetică, de a zămisli episoade întregi, neavând nevoie de fragmentare pentru a întreţine tensiunile şi a le expune în toată dinamica şi potenţialitatea lor.

Odată ce a reuşit să stabilească astfel de relaţii cu propriul trecut şi cu prezentul, Gela Enea a dat peste un filon poetic ce va putea fi exploatat mult timp de acum înainte. Autoarea volumelor Eu sunt Lilith şi Sună-mă cu taxă inversă are şi timbrul necesar, şi inteligenţa discursivă pentru a prelucra acest zăcământ. Rezultatele vor fi, cel mai probabil, din ce în ce mai valoroase.